Macron rupe tăcerea: Franța nu poate primi toți migranții

Macron rupe tăcerea: Franța nu poate primi toți migranții
Publicat: 25/09/2019, 20:24

Săptămâna trecută Macron a anunțat o înăsprire a politicilor privind imigrația, acesta explicând că Guvernul trebuie să prevină ca alegătorii să opteze pentru formațiunile de extremă dreapta.

„Franța nu poate găzdui pe toată lumea dacă vrea să găzduiască oamenii în condiții bune”, a declarat Macron pentru Europe 1. Președintele francez se află zilele acestea la New York, unde participă la sesiunea anuală a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

El a spus că Franța a înregistrat o creștere a numărului de solicitanți de azil după alegerile prezidențiale din 2017 și a adăugat că este nevoie de o cooperare mai strânsă la nivel european în privința imigrației.

„Nu există suficientă cooperare în Europa și este necesar să analizăm acest fenomen al imigrației și să luăm decizii”, a spus el.

Declarațiile lui Macron vin în condițiile în care Parlamentul de la Paris urmează să organizeze săptămâna viitoare o dezbatere cu privire la politica privind imigrația.

Macron, al cărui prim mandat se încheie în 2022, este conștient de faptul că Marine Le Pen, principala sa rivală, a construit popularitatea partidului său, Adunarea Națională, pe o retorică anti-imigrație.

Președintele francez a adăugat că Administrația sa va analiza pachetul de servicii medicale pe care statul îl acordă refugiaților, însă a subliniat că propunerile de eliminare completă a acestuia sunt „ridicole”.

„Ar fi o greșeală să spunem că problema migrației este o chestiune tabu sau ceva despre care ar trebui vorbit doar atunci când se produc crize”, a mai spus liderul francez, care a subliniat că Franța a fost întotdeauna o țară care a primit imigranți.

Franța a înregistrat în 2018 122.743 de solicitări de azil, cu 22% mai multe decât în 2017.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Valentin a dat lovitura cu "fructul regilor". Afacerea prosperă datorită temperaturilor ridicate, iar un kg...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Adio, maestre! Marele actor i-a făcut pe toți românii să râdă: Nimic nu va mai...
Rețetă de weekend. Papricaș cu găluște și afumătură. Cel mai gustos preparat din Ardeal
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Ce anume a lovit urechea lui Trump? Iată ce spune medicul acestuia!